Cele mai cunoscute personaje negative Disney și descendenții lor sunt închiși pe o insulă interzisă. Dar când tânărul fiu mărinimos al regelui Bestie și al reginei Belle urcă pe tron, le oferă progeniturilor neastâmpărate șansa izbăvirii. Având acum soarta regatului în mâini, oare îi vor ajuta pe toți răufăcătorii să-și recâștige puterile? Sau își vor urma instinctul de a fi buni și vor salva regatul?
Descendenții
În regatul idilic de azi, tânărul fiu mărinimos al regelui și al reginei (Bestia și Belle din filmul Disney Frumoasa și Bestia) e pe punctul de a se urca pe tron. Prima sa proclamație: dă șansa izbăvirii progeniturilor neastâmpărate ale Cruellei, lui Maleficent, Reginei cele Relei și Jafar, care au stat închise pe o insulă interzisă, împreună cu alți răufăcători, acoliții lor, mame și surori vitrege rele. Acestor descendenți infami, respectiv Carlos, Mal, Evie și Jay, li se permite accesul în regat, pentru a merge la școala pregătitoare, împreună cu progeniturile unor personaje Disney legendare, printre care Zâna cea Bună, Frumoasa Adormită, Rapunzel și Mulan. Totuși, tinerii diabolici au o dilemă: să calce pe urmele părinților lor netrebnici și să ajute răufăcătorii să-și recapete puterile sau să-și urmeze instinctul de a fi buni și să salveze regatul?